Aş vrea … să am cuvinte prin care să îţi pot transmite un pic din liniştea de care avem atata nevoie, la schimb pentru încrederea acordată căutând să citeşti ce-am mai scris. Şi ce frumos ar fi ca atunci când fruntea îmi este îngândurată, să alegi să-mi împrumuţi din liniştea ta, chiar dacă nu-ţi prisoseste.

Sunt cel de lângă tine.

Ce bine ar fi…

Iubesc şi obrajii săraţi. Mă fac să văd inimile de langa mine, inimi ascunse după ziduri de vorbe. Ironic este că deşi îi iubesc, aş vrea să-i văd cât mai rar.

Urăsc când urechile îşi promit să nu mai roşească vreodataă, iar obrajii să nu se mai săreze. Urăsc, pentru că au fost învinşi.

Deci nu, nu este vorba de vreun fetiş. Aleg doar să mai văd ce e frumos in jurul meu. Restul, uit. Sau măcar încerc…

 Ce înseamnă clipa de graţie? Logic nu e doar o clipă şi nu are de-a face cu anumite substanțe în anumite culori şi pliculeţe. Nu, clipa asta are legătură cu evadarea din lumea de nebuni cu care mă întâlnesc în viața de zi cu zi, nebuni care cred că dreptate are cel ce strigă cel mai tare. Clipa asta are treabă cu momentele în care pot sta să mă bucur că sunt acolo atunci, în momentul respectiv. Are treaba cu multe zâmbete, precum şi cu bucuria de a o putea împărtăşi cu altcineva care este la fel de multumitor pentru ceea ce este. Şi mai are treabă şi cu regretul când s-a sfârșit.

 M-am întâlnit vara asta de doua ori cu clipa de graţie, deci ma consider mulțumit. Prima, cea așteptată, o întâlnesc de regulă cand plec afară în concediu cu cel puţin un prieten bun. Pe ea o știu, o cunosc, o aştept un an întreg. Fac sacrificii mari pentru a avea şansa să o caut. A doua m-a găsit tot plecat de acasă, însă aici în țară. Cumva am găsit şi aici un loc unde figurile nu-şi au încă locul, iar zâmbetele sunt la tot pasul.

 Din păcate, clipele de gratie au luat sfârșit. Costumul de haine ţipă neînduplecat din şifonier, iar mâine va trebui să îl scot la lumină. Vara s-a terminat, e timpul pentru realitate. Rămân însă amintirile, pozele ca martori tăcuţi ai clipelor ce-au fost, dar mai ales prieteniile…

…….

 Unele lucruri dor pur si simplu. Cu cât te vezi mai des cu cineva, cu atât îţi e mai ușor să te laşi rănit. Şi ce e mai rău, e că fiecare alt lucru care se depune peste celelalte, cele prin care ți-a fost greșit de atâtea ori, te depărteaza şi mai tare.  Iar după un timp, poate un an sau doi sau trei, tot ce durea dispare. Dar şi tot ce unea, tot ce era cândva frumos. Si tot ce rămâne e doar o părere de rău, atunci doar când îți mai aduci aminte, din ce în  ce mai rar.  Inconştient alegi să uiţi că s-au inventat telefoane, adrese, emailuri. Pur şi simplu e mai ușor să ignori. Şi e păcat. Tare păcat.